Dacă vreau să public o carte, ce trebuie să fac?
Dacă aveți o carte de publicat cel
mai simplu este să ne trimiteți prin email, la info@epublishers.info sau coresi@coresi.net, următoarele:
● un fragment din manuscris (cca
30-50 de pagini)
● o scurtă prezentare a cărții (mesaj
fundamental, cui se adresează etc)
● o scurtă prezentare a Dvs
● numărul total de caractere, cu
spații inclusiv, sau numărul total de pagini.
De asemenea, puteți opta pentru o
vizită la editură. În această situație trebuie să vă programați o întâlnire cu
Michiela Poenaru. Programarea întâlnirii se face la telefoanele: 0783 033 509
sau 021 2600125 sau prin email, folosind adresele: info@epublishers.info sau coresi@coresi.net.
Editura are sediul în București,
foarte aproape de Piața Universității: Strada Vasile Lascăr nr 5-7, etaj 6,
birou 612.
Editura primește și mansucrise care nu sunt introduse în calculator, scrise
de mână, pe hârtie?
Da, editura primește și manuscrise
care nu sunt introduse în calculator. Autorul predă editurii manuscrisul și noi
ne ocupăm de introducerea textului în calculator.
Cine se va ocupa de cartea mea?
Unul dintre redactorii noștri se va
ocupa direct de cartea Dvs.
Editura asigură corectarea textului?
Da, editura asigură corectarea
textului.
Autorul are vreun cuvânt de spus asupra copertei?
Da, autorul decide în final coperta.
Editura propune o copertă, iar autorul o avizează prin Bun de tipar.
De ce am nevoie de o editură pentru a-mi publica lucrarea?
Un autor poate publica lucrarea sa și
mergând direct la tipografie, după ce în prealabil obține un ISBN ocazional de
la Biblioteca Națională a României.
Însă, această abordare nu este
recomandabilă, pentru că rezultatul va fi o carte publicată în condiții de
amatorism. Tipografia nu asigură servicii editoriale.
De aceea, primul pas este să
contactați o editură.
Editura asigură publicarea cărții în
condiții profesioniste.
Pe piață se găsesc numeroase cărți
care, chiar la o răsfoire sumară, ne arată că nu au trecut printr-o editură.
Iată ce putem găsi în astfel de cărți:
● Folosirea excesivă a caracterelor
aldine. Sunt cărți scrise de la prima la ultima pagină cu litere îngroșate!
Citirea lor este foarte greoaie și obositoare.
● Cratimă folosită în loc de linie de
dialog sau linie de pauză.
● O mulțime de cacofonii.
Exemple: A venit ceasul apariției cărții mele.
Voi publica cartea la Grupul editorial Mușețelul!
Un scriitor se plimbă și se
inspiră din ce vede.
● Numeroase greșeli de literă.
Scrierea fără diacritice, care generează situații greu de rezolvat și de către
redactori, mai ales în cazul poeziilor, unde
nu ai un context suficient de larg sau de clar, pentru a putea determina
despre ce cuvânt este vorba.
Exemple:
Tata
poate fi citit ca Tata, Tată, Țața, Țață, Țâța, Țâță
Fata
poate fi citit ca: Fata, Fată, Fața, Față, Fâța, Fâță, Făta, Fătă
● Folosirea greșită a semnelor de
punctuație:
● virgulă între subiect și predicat:
Exemplu: Astăzi,
soțul meu, a
terminat de scris o carte!
● lipsa virgulei în cazul
vocativelor:
Exemplu: Tu Ioane de ce nu-ți publici
cartea?
● folosirea excesivă a trei puncte:
Exemplu: Eu... mă gândesc... la ce editură... să-mi public... volumul de poezii.
● Greșita folosire a timpurilor
verbale.
● Folosire incorectă a timpului mai
mult ca perfect. Greșeală foarte frecventă.
● Fraze care nu au niciun înțeles.
● Folosirea concomitentă a două sau
mai multe modalități de scoatere în evidență/subliniere a unor îmbinări de
cuvinte sau paragrafe (de exemplu: folosirea concomitentă a ghilimelelor și a
literelor cursive).
● Nerespectarea oglinzii paginii,
ceea ce face ca textul să pară „aruncat cu furca” pe pagină.
● Pe copertă, titlul și numele
autorului nu se pot citi, fie pentru că se folosesc caractere greu lizibile,
fie din cauza încărcării excesive cu elemente grafice.
Lista este foarte lungă...
Pot
să-mi promovez singur cartea pe Facebook și pe celelalte rețele de socializare?
Da. Puteți. Dar aici apare o mare și
delicată problemă.
Sunt autori care nu au răbdare să
primească textul corectat de editură. Și se apucă și postează pe facebook
fragmente din carte, în speranța că anunțând cartea din timp, declanșează
vânzări. Numai că, atunci când aceste fragmente din manuscris sunt pline de
greșeli, efectul obținut este cel contrar. Ce cititori se vor înghesui să
comande o carte care, potrivit fragmentului postat, este plină de greșeli?
Mai bine așteptați să primiți textul
după ce a fost lucrat în editură.
Tot la capitolul promovare: nu faceți spam! Consecințele pot fi foarte serioase.
Spam înseamnă să trimiteți mesaje nesolicitate la un număr mare de persoane.
Apar situații de genul: un autor de
carte începe și scrie pe Facebook sau oriunde în altă parte în mediul virtual.
Și scrie cu greșeli. Iar cei care citesc și stăpânesc bine limba română se
întreabă: oare ce carte a scris acest om, dacă el scrie așa de prost? Bună
întrebare. Iată și un posibil răspuns: sunt situații în care, în editură,
redactorul de carte rescrie practic cartea.
Publicați și debutanți?
Da, publicăm și debutanți.
Publicați doar beletristică sau și alte tipuri de cărți?
Publicăm: volume de versuri, romane,
nuvele, povestiri, critică literară, eseuri, cărți pentru copii, studii,
monografii, dicționare, cărți tehnice etc.
Editura asigură o lansare de carte?
La solicitarea autorului, editura
asigură, gratuit, organizarea unei lansări de carte în cadrul târgului de carte
Bookfest sau în cadrul târgului de carte Gaudeamus.
Pot câștiga bani din
scris?
Da, în măsura în care publicul cumpără cartea Dvs, puteți
câștiga bani din scris: primiți drepturi de autor, conform contractului de
editare pe care îl aveți cu editura.
Ce înseamnă să ai succes ca scriitor?
Să vinzi o carte în câteva mii, zeci
de mii sau sute de mii de exemplare este un succes!
Să ai o carte care este bine primită
de critica literară, chiar dacă numărul de exemplare vândute nu este mare,
reprezintă un succes!
Să primești felicitările cititorilor
avizați este un succes!
Cum pot avea succes ca scriitor?
Ca în orice alt domeniu, și în cel al
scrisului, o carieră de succes înseamnă ani de muncă susținută, perseverență,
anduranță, energie, timp și bani investiți.
Desigur, înainte de toate astea
trebuie să existe talentul literar.
Contează coperta în
vânzarea de carte?
Este bine ca fiecare carte să aibă o copertă sugestivă
pentru conținutul său. A spune despre o carte că are coperta frumoasă sau urâtă
este ca și cum ai spune despre… ținuta unei doamne că este frumoasă sau urâtă,
adică este o chestiune de gust. O copertă îi place lui X, dar nu îi place lui
Y.
Un lucru însă vă putem spune, după publicarea și vânzarea
a peste 2000 de titluri, în peste 25 de ani de activitate editorială: ceea ce
vinde cartea este CONȚINUTUL său. Nu coperta, nu hârtia din interior, nu
cartonul din care este făcută coperta. Dacă este relevant CONȚINUTUL și acesta
„pică“ pe nevoia cititorului (-cumpărător), cartea se va vinde în tiraje
consistente.
Nimeni nu cumpără o carte pentru a se uita la coperta sa,
oricât de frumoasă ar fi aceasta. Da, o copertă te poate face să deschizi
cartea, dar nu să o cumperi.
Pentru semnarea
contractului de editare trebuie să vin la editură?
Contractul de editare poate fi semnat și prin
corespondență – prin e-mail sau prin poșta clasică.
De ce trebuie să
plătesc pentru publicarea cărții?
Publicarea cărții se realizează din dorința Dvs și la
solicitarea Dvs. În situația în care editura comandă unui autor scrierea unei
anumite cărți (de exemplu: un dicționar, un atlas, o monografie, o antologie
etc), atunci editura suportă în întregime cheltuielile de editare și publicare.
Publicarea unei cărți este un proces complex, care implică
multe cheltuieli. Este firesc ca atunci când solicităm un serviciu (sau un
complex de servicii), să plătim contravaloarea acestuia.
La publicarea unei cărți participă mulți oameni:
corectori, redactori, tehnoredactori, graficieni, operatori date… Apoi:
tipografi și ceilalți specialiști din tipografie… După ce apare cartea, intră pe
fir alți oameni care contribuie la promovarea, distribuirea și vânzarea cărții:
librarii, distribuitorii de carte, specialiștii IT care realizează site-urile,
alți specialiști care asigură întreținerea lor, alții care asigură problemele
de securitate etc etc etc. Toate aceste activități înseamnă costuri.
Avantajul major al autorilor care publică la noi este
acela că nu suportă toate cheltuielile de publicare și
promovare/distribuire. Ei (sau sponsorii lor) contribuie numai cu o sumă care acoperă costurile de
editare și tipărire ale primului tiraj de 100 exemplare. Toate continuările de
tiraj până la atingerea tirajului maxim convenit prin contractul de editare
(3000 exemplare sau 5000 exemplare) sunt finanțate integral de editură.
Unde va fi anunțată și distribuită cartea mea după ce este publicată?
Cartea Dvs va fi listată și distribuită prin partenerii
noștri interni și externi:
● pe Facebook, pe pagina aceasta: https://web.facebook.com/vasile.poenaru
● pe Youtube.com: https://www.youtube.com/user/ePublishers/videos
● pe site-ul http://www.LibrariaCoresi.ro/shop
● pe site-ul https://www.librarie.website
● pe site-ul iBookSquare.ro: http://www.ibooksquare.ro/Home/Search?searchtext=eLiteratura
http://www.ibooksquare.ro/Home/Search?searchtext=ePublishers
http://www.ibooksquare.ro/Home/Search?searchtext=WWW.CORESI.NET
● prin canalul iBookSquare: https://www.youtube.com/results?search_query=ibooksquare
● pe site-urile difuzorilor și partenerilor
noștri:
● www.emag.ro
● www.LibrariaSophia.ro
● www.librarie.net
● www.LibrariaEminescu.ro
● www.carturesti.ro
● www.elefant.ro
● Compania de Librării București
● Prăvălia cu cărți, Constanța
● Librăriile Fragilistic, Târgoviște
● Erasmus Buchercafe, Sibiu
● Librăria Creativ, Piatra Neamț
● Librăria Esotera, Timișoara
● Librăriile Sedcom, Iași
și alții
De asemenea, prin:
● Lulu.com
Dacă doresc să traduc
cartea într-o limbă străină, editura se poate ocupa de acest lucru?
Da, editura se poate ocupa de realizarea
traducerii și publicarea edițiilor în limbi străine.
Editura primește și manuscrise
în limbi străine?
Da, primim spre publicare manuscrise în
limbile engleză, franceză, spaniolă, italiană, germană.
Dacă aveți și alte întrebări, vă rugăm să ne
contactați:
● prin telefon 0783 033 509 – Michiela Poenaru
● printr-un mesaj la: info@epublishers.info, coresi@coresi.net.
Vă așteptăm cu drag!